Anul acesta vacanța cu familia a fost numai de o săptămână… dar am trăit-o din plin. Trec peste primele două zile în care mai mult am dormit… așa fac de fiecare dată… nu se poate altfel. Însă raftingul, cățăratul și călăritul pe munte au marcat vacanța de anul acesta. Dacă credeți că o vacanță la Vatra Dornei este plictisitoare, următoarele rânduri poate o să vă schimbe părerea…
1. Rafting pe Bistrița. Debitul și adâncimea apei fac din Bistrița (fie Bistrița sau Bistrița Aurie) unul dintre cele mai căutate râuri pentru amatorii de rafting. Noi am fost pe porţiunea dintre Crucea şi Broşteni (cred că sunt peste 12 km). Într-adevăr, e nevoie de un debit mai mare (rafting-ul nu se poate face decât după ploi serioase... tu te bucuri, alții suferă...), chiar dacă uneori apa are 4 m sunt zone unde atingi pietrele (ni s-a întâmplat și nouă)... Destul de aproape de punctul de plecare începe zona Toancele (chiar și fără un debit prea mare ai nevoie de experiență - cârmaci, vestă de salvare și cască). Este fantastic… nu credeam că poate să fie atât de deconectant… sper că se vede și pe fața noastră în filmulețul următor…
2. Pietrele Doamnei (Rarău). Două nopți pe Rarău… de data asta la nivel “comod” – tren Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc, apoi pe jos 13 km până la Hotel alpin Rarău (1520 m altitudine) – 4 ore jumătate cu mici opriri. Cum pe net vrei să afli și prețuri, tot ce pot să spun este: cazare cam 40 RON pe pat (ex. camera cu 4 paturi 160 – baie în cameră, … și doar atât… nu vă așteptați la minuni), tochitură 15 RON, ciorbă de legume parcă 4 RON, mic dejun aprox. 10 RON. Ce poți vedea în zonă: Pietrele Doamnei (1647 m), vf. Rarău (1651m), Peștera Liliecilor, Piatra Pinului și Piatra Șoimului, Cheile Moara Dracului, Codrii Seculari Slătioara… și dacă vă rezervați o zi Giumalău (1857 m) și dacă vă place rămâneți peste noapte la cabană (e bună pentru cei care merg pe munte și nu ”la munte”, și vor să întâlnească spiritul de cabană de munte). La coborârea de pe Rarău – 3 ore jumătate iar cu mici opriri.
3. “Echitație” pe munte. Am să mă folosesc de un citat de pe site-ul băieților de la Bucovina Ranger pentru a vă descrie atracția echitației…
Majoritatea turiștilor noștri se suie pe cal pentru prima oară. Acum băieții noștri s-au obișnuit cu țipetele doamnelor când acestea se suie pe cal și nici nu le mai bagă prea mult în seama !... poate nu e chiar bine așa, dar cert este ca ele se obișnuiesc rapid ... și chiar dacă mai țipă, o fac numai așa, din principiu și nu neapărat din cauza fricii...
Cum asta a fost în ultima zi, mă bucur că am apucat să facem un duș înainte să plecăm… :)
4. La stână. Am să adaug aici și mersul la stână, chiar dacă pentru noi este mai greu din cauza câinelui…
Vacanță plăcută…



A fost o vacanta frumoasa intr-adevar! Astfel de experiente nu se pot descrie atat de bine in cuvinte, toate amintirile raman in suflet. Ma bucur tare mult ca a fost totul foarte ok! Inca un motiv in plus sa "revii" (mi-e tare greu sa scriu la pers. a 2 a sg, dar imi fac curaj :D) in Vatra Dornei.
RăspundeţiŞtergere:) La anu' vreau să apelez la băieții de la Bucovina Ranger pentru un tur de Călimani... asta dacă nu reușesc să mergem în gașcă în zona Cazanele Dunării...
RăspundeţiŞtergere